BiMax - cea mai mare provocare de până acum

Experiența mea Bimax a început în anul 2015. Crescând cu dificultăți de masticație și nemulțumiri estetice am hotărât să merg să văd un ortodont care îmi fusese recomandat. Am ieșit din cabinet plângând și am hotărât că voi accepta nemulțumirile estetice și voi încerca să trăiesc cu dificulăți de masticație și mușcătură incorectă. Tot ce am auzit în acel cabinet a fost: durere, vizite în străinătate, mii de euro cheltuiți, inconfort, posibilitate de eșec, perioadă lungă și grea. Mi-am luat gândul de la toate și mi-am continuat liniștită primul an de studenție.

            În cel de-al doilea an de facultate am început un curs de gastronomie și în urma lui m-am angajat într-o bucătărie pe care am ajuns să o iubesc. Postul pe care îl am implică gustarea preparatelor precum și experința altor bucătării, problema masticației mă deranja tot mai mult.

            În vara anului 2017 am mai vizitat un ortodont care mi-a spus că totul se poate rezolva cu aparat dentar. Nu puteam crede așa ceva; după ce auzisem atâtea lucruri rele despre malformația mea, nu credeam că cineva poate rezolva ceva cu un apart dentar. Am renunțat la idee. După câteva luni, una dintre verișoarele mele mi-a sugerat să merg la cabinetul unde lucrează ea și să văd ce spune doctorul ortodont („ortodonta”) . Acolo mi s-a explicat clar despre operația BiMax, fără să fiu speriată de posibilitatea de eșec, dureri și mii de euro cheltuiți. Am auzit prima dată despre domnul doctor Simon Bran, am înțeles ce presupunea operația și mi s-a răspuns la toate întrebările. Cel mai bun doctor ortodont, că „ortodonta” nu prea e acceptat.

            În 12 decembrie 2017, dimineața, puțin după ora 6:30, eram la ușa cabinetului 8, la Clinica de Chirurgie Cranio Maxilo Faciale, Clinica Implantologie Orală Cluj. Am ieșit din cabinet știind că anomalia mea era de clasa a III-a  și având o listă clară cu lucrurile care trebuiau făcute, pas cu pas: scoaterea măselelor de minte, ortodonție fixă, BiMax, ortodonție de finisaj și suprimarea materialelor de osteosinteză.

Tot atunci am fost pusă pe lista de operație : anul 2019. Urma să fiu operată de „cel mai bun doctor!”, cum e și afișat între salonul 8 și 9.

            Tot în 12 decembrie, sașe ore mai târziu, eram la cabinetul unde medicul ortodont începea să-mi pună aparatul dentar. Luniile au trecut și fiecare vizită la ortodont mă ducea mai aproape de ceea ce știam că urmează: dificultăți tot mai mari de masticație și o mușcătură tot mai incorectă. „Un pacient care intră în tratamentul ortodontic, de principiu, arată mai bine la început de tratament, decât înainte de operație. Pentru că mutarea dinților se face astfel încât să scoată în evidență diferența dintre cele două maxilare.”, spune dr. Ion Nicolescu.

 În urma următorului control, programarea pentru operație mi-a fost stabilită pe data de 3 iunie, zi în care urma și sora mea să se opereze, urmând să aibă disjuncția (operație necesară înaintea BiMax-ului, în unele cazuri).

            Fiecare lună mă ducea mai aproape de ceea ce așteptasem mulți ani. Luna iunie venea cu mai multe emoții și multe de rezolvat: controale, analize, radiografii și pregătiri pentru perioada post-operatoriu.

            În data de 16 mai am primit mesaj cu cele necesare internării, pe lângă ce știam până atunci. Problema era una singura: domnul doctor Ioan Barbur mi-a spus că operația s-ar putea să fie amânată dacă doctorul ortodont nu va reuși să mai facă câteva schimbări pe care el le considera necesare înaintea operației. Ei bine, a reușit! Cum spuneam, cel mai bun doctor ortodont.

            În data de 2 iunie am fost internată împreună cu sora mea. Emoțiile erau mari însă știam că Dumnezeul nostru este mare și va purta de grijă. Eram stresate la internare deoarece doream să fim în același salon, dacă se putea. Dorința ne-a fost îndeplinită și seara a fost diferită față de cum ne așteptam: am râs și am povestit uitând că mâine urma să fim operate.

            În 3 iunie, puțin după ora 5 a.m., agitația prin saloane începuse. Ne-am pregătit și am așteptat vizita medicilor. Puțin timp după vizită, am fost chemată în blocul operator. După ce am făcut cunostință cu medical anestezist, am fost întinsă pe o masa unde după două înțepături de ac urma să dorm liniștită. 5 ore mai tărziu, eram la ieșire din blocul operator și un medic rezident mă întreba dacă vreau să mai stau sau vreau să coborâm în salon. Cred că am mai stat câteva minute iar apoi am coborât încet spre salon. Așezată în pat, am observat lipsa surori mele însă eram liniștită, urma să apară curând. (Mi-a povestit apoi că atunci când a urcat în blocul operator a fost așezată pe o masă de unde îmi vedea papucii de casă, însă pe mine nu: eram înconjurată de medici care aveau grijă de mine).

            Ziua am petrecut-o dormind, aveam slabe dureri de cap si disconfort continuu. În aceea zi am învățat să beau cu seringa. Noaptea am privit mai mult stelele, rugându-mă să adorm și să pot respira.

            Să respiri e o adevărată provocare după operația BiMax.

           Marți a fost mai rău: am fost mutate la etajul patru unde era mai cald, lucru care îngreuna respirația mea. Tot marți a fost ziua în care fașa cu care îmi fusese înfășurat capul a fost înlăturată iar imaginea în oglindă m-a îngrozit. După amiază, la insistențele asistentelor care m-au îngrijit cu multă atenție, am reușit să mănânc. Noaptea a fost din nou grea din cauza problemelor respiratorii.

            Miercuri a fost mai bine. După vizita medicilor, la igienizare ni s-a spus că există posibilitatea ca în ziua următoare să putem fi externate. Vestea bună a externării, m-a făcut să dorm mai puțin, să citesc, să cobor la plimbări și să am mare grijă la igienizare, conștientă fiind că vom putea pleca acasă doar dacă igienizarea era perfectă. Am reușit chiar să cobor singură de la etajul IV pentru a sta câteva minute alături de iubitul meu. Noaptea am reușit să dorm câte 2 ore, în trei reprize. Serul dat de asistente si spray-ul nazal începeau să își facă efectul.

                Joi dimineața, la igienizare ni s-a dat acordul să fim externate. Ce bucurie!

               Acasă, cu fiecare zi care trecea, umflăturile se trăgeau. Mama îmi făcea masaj cu gel de arnică, de câteva ori pe zi iar hidratarea era esențială. Îmi era dor să vorbesc și să pot mânca și altceva, ce nu necesita seringa. Nopțiile au devenit mai ușoare, reușind să dorm o noapte întreagă abia după 5 zile de la operație.

            La două săptămâni după operație, am mers la primul control. Citisem multe cazuri și văzusem diferite feluri în care se poate desfășura primul control așa că nu știam ce urmează. Mi s-au dat jos elasticele care îmi țineau toți dinții imobilizați și mi s-au arătat câteva exerciții. Când am fost întrebată ceva, am dat din cap iar doctorul rezident mi-a zâmbit spunându-mi: „poți vorbi!” dar cine mai știa cum? La primele cuvinte am realizat că nu mai era vocea mea, era ceva diferit, lucru care s-a schimbat abia când am scăpat de splint, revenind la vocea mea normală.

            În urma primului control am început să mânânc cu lingurița însă nu reușeam să zdrobesc nimic cu dinții ci doar între cerul gurii și limbă, dinții de sus fiindu-mi imobilizați în splint.

            La patru săptămâni de la operație, domnul doctor Bran mi-a dat jos splintul și mi-a spus că doctorul ortodont va știi pașii următori. Câteva ore mai târziu eram pe scaunul ortodontului care îmi înlocuia brakeți căzuți. Am primit o pungă cu elastice și mi s-a arătat cum să le folosesc.

            Și iată-mă acum…e 2 noaptea și nu am somn, sunt destul de enervante elasticele dar nimic ce nu poate fi suportat. Mă lupt cu stări de melancolie, amețeli care devin tot mai slabe, acnee, căderea părului, amorțeală și alte lucuri care cred că sunt normale în urma anesteziei totale. „Când nu poți controla ce ți se întâmplă, alege să controlezi felul în care răspunzi la ceea ce ți se întâmplă. Acolo este puterea ta.”

              E 3 iulie și am o lună de la operația BiMax.

            M-am gândit ce sfat aș putea da celor care urmează să facă această operație și mi-a venit în minte momentul în care, a treia zi post-operatorie, sora mea m-a întrebat dacă aș mai repeta intervenția. Atunci mi-au dat lacrimile și i-am scris că îi voi răspunde altădată.

            După o lună pot oferi un răspuns clar: da, aș mai repeta intervenția. Disconfortul există însă nu e nimic ce nu poate fi suportat.

           Sfaturi?

·    Faceți tot ce puteți pentru sănatatea dinților voștri. Când mă privesc acum în oglindă, pot să zâmbesc liniștită desi încă fața îmi e umflată. Dinții îmi sunt frumos aliniați, mușcătura e bună desi nu o pot folosi încă (plăcuțele sunt destul de inconfortabile).

·     Căutați un medic ortodont care știe ce presupune cu adevărat o operație BiMax. La controalele de la clinică, am văzut mulți oameni care au fost reprogramați din cauza doctorului ortdont care nu își făcuse bine treaba.

·     Nu e nevoie să mergeți în alte țări pentru operație. Domnul doctor Bran are o echipă profesionistă care este la dispoziția dumneavoastră, doar trebe să cereți ajutorul.

·    Nu vă lăsați speriați de costurile pe care le găsiți pe bloguri sau site-uri. Costurile diferă de la o persoană la alta și de la o perioadă la alta. (Splint-ul era mult mai ieftin când am început eu pregătirile pentru BiMax, urmând să se dubleze până în momentul în care am mers eu la operație).

·     Realizați cât de importantă este această operație și atunci nici un cost nu va fi prea mare.

·     Bucurați-vă de mesele în care nu trebuie să fiți atenți la seringă, dureri pricinuite de plăcuțe sau de cusături.

·     Nu uitați că fiecare caz e diferit. Acesta este și motivul pentru care nu atașez nici o poză articolului. Fiecare corp reacționează diferit.

        „Cicatricile noastre nu se văd însă fiecare dintre noi știm că în spatele fiecărei cicatici e o poveste nespusă despre supraviețuire.”