„Dar Dumnezeu...”

              Pavel începe epistola către Romani scriind despre starea de păcat a omenirii și despre nepocăință. În capitolul 5 Pavel scrie cum trebuie să reacționăm în necazuri și anume să ne bucurăm știind că ele aduc răbdare și răbdarea aduce biruință.

            „Căci pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită a murit pentru cei neleguiți”(Romani 8:6). Eram neputincioși și El a murit pentru noi și pentru păcatele noastre ca să avem viață și nu orice viață ci o viață „din belșug.”(Ioan 10:10). Versetul care mă uimește cel mai mult în Romani 5 e versetul 8. Cu o conjuncție adresativă Pavel schimbă sensul epistolei sale.  

                        „Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi.” Dacă până atunci le-a arătat romanilor cât de păcătoși sunt, din acest punct el le arată harul care le-a fost arătat. O dublă uimire m-a cuprins când m-am gândit la dubla accepție a cuvântului „dar”, conjuncție și substantiv.. Prin conjuncția dar ni s-a oferit un dar, un cadou.

            „...pe când eram noi încă păcătăși...”, atunci când nu meritam, când nu ni se cuvenea nimic El a ales să moară, să își arate dragostea față de noi. Nu era dreptul nostru ca să primim viața, nu era nici măcar datoria Lui, pentru ca în Grădina Eden El ne-a dat neprihănirea și nu am știut să o păstram. Nu meritam nimic și totuși El a ales să moară pentru noi.

            „Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu ca noi să trăim prin El. (1Ioan 4:9).

            Noi am distrus ceea ce cuvântul „dragoste” însemna. L-am pervertit și ne-am scuzat zicând că vremurile s-au schimbat. Dumnezeu ne cheamă să înțelegem dragostea Lui perfectă și să o aplicăm în relațiile noastre. John Ortberg scria în cartea O dragoste mai presus de rațiune:

            „Există o dragoste care transformă păpușile de cârpă în comori neprețuite. Există o dragoste care se alipește de micile creaturi zdrențăroase, din motive pe care nimeni nu le poate pricepe întru totul, făcându-le să devină prețioase și peste măsură de valoroase. Aceasta este o dragostea dincolo de rațiune. Aceasta este dragoste lui Dumnezeu. Aceasta este dragostea cu care ne iubește Dumezeu. [...] Dumnezeu nu ne-a creat din nevoie. Ne-a creat din dragoste. C.S. Lewis scria: «Dumnezeu, care nu are nevoie de nimic, aduce în existență, din dragoste, creaturi cu totul de prisos pentru ca El să le poată iubi și desăvârși. »”

            Lasă-te iubit de Cel care știe să iubească și învață să iubești asemenea Lui.