”Sunt mulțumitor și pentru cicatrici...”

            „Dacă ar fi să trăim doar cu lucrurile pentru care am mulțumit am fi fericiți? Ne-ar fi ele de ajuns, ar fi ele tot ce avem nevoie?” m-au trezit la realitate. Am repetat aceaste întrebări de mai multe ori după ce le-am auzit la începutul unui mesaj.

            De ce mulțumim doar atunci când suntem în lipsă de ceea ce aveam nevoie? De ce vedem importanța unui lucru doar atunci când suntem privați de el?

            De ce ajung, Doamne, să îți mulțumesc pentru ceva abia atunci când pierd?

            Îți mulțumesc pentru înțelepciune abia atunci când iau o decizie bună după o serie de decizii care m-au îndepărtat de Tine și de planul Tău. Îți mulțumesc pentru puterea de a spune „nu” abia atunci când sunt extenuată de atâtea activități pe care n-am avut puterea să le refuz.

            Îți mulțumesc pentru liniștea din suflet abia atunci când gălăgia devine sufocantă și sufletul meu se simte sleit de puteri.

            Îți mulțumesc pentru picioare sănătoase abia atunci când încep să șchiopătez sau când sunt nevoită să apelez la un ortoped ca să văd de ce se umflă mereu. Îți mulțumesc pentru ele abia atunci când mă dor atât de tare încât abia pot călca pe ele.

            Îți mulțumesc pentru auz bun abia atunci când văd pe cineva apropiat cu un aparat sau aflu de operația celui de lângă mine. Îți mulțumesc de prea puține ori când aud că cineva ma strigă sau când îmi pun căștile în urechi pentru a asculta o nouă piesă.

            Îți mulțumesc pentru ochi abia atunci când trec pe lângă un nevăzător sau când încep să am dureri de cap din cauza nepurtări ochelarilor. Prea rar îți mulțumesc atunci când îi deschid dimineața sau când îi folosesc citind, scriind sau lucrând.

            Îți mulțumesc pentru mâini sănătoase și puternice abia atunci când mă dor și când nu mai pot să le țin ridicate spre cer.

            Îți mulțumesc pentru părinți, frați, soră, cumnate și nepoate abia atunci când dorul mă cuprinde sau când problemele vin peste viața noastră de familie. Îți mulțumesc abia atunci când îngrijorările îmi acapareaza privirea.

            Vreau să încep să-Ți mulțumesc mai des, Doamne! Vreau să încep să-Ți mulțumesc pentru ce-mi oferi zi de zi.

            Vreau să încep să-Ți mulțumesc pentru sănătate cât încă o am, pentru familie și prieteni cât încă sunt lângă mine. Vreau să-Ți mulțumesc pentru fiecare lucru care vine din mâna Ta. Vreau să-nvăț să mulțumesc.

„Sunt mulțumitor și pentru cicatrici

Pentru că fără ele nu aș cunoaște inima Ta

Și știu că vor spune întotdeauna despre cine ești

Așa că pentru totdeauna sunt mulțumitoare pentru cicatrici”

răsună acum în căștile mele.

            Vreau să-Ți mulțumesc pentru nopțile dureroase care se transformă în dimineți pline de speranță, pentru încercările pe care le schimbi în binecuvântări, pentru lacrimile de tristețe tranformate în lacrimi de bucurie, pentru visele care devin realitate și pentru cântarea  de jale pe care o prefaci în cântare de mulțumire.